a VREA sau a AVEA

Știi că vrei ceva, poate nu e tocmai clar pentru tine ce îți dorești. Cu siguranță e ceva măreț, altfel nu ar mai fi prezent în mintea și inima ta mereu.
Nu știi cum să ajungi la el și cert e că ai întoarce lumea pe toate părțile pentru acesta. Important e să începi de undeva, dar de unde? Nu există un manual pentru asta și din câte știu eu, relativ destule lucruri până acum, la școală nu te învață nimic despre asta.
Nu știu, ai putea oare să bați din palme și în secunda următoare să ai lucrul mult visat de când erai un pui de om?
Cine a zis că nu se poate?
Hai totuși să încercăm!
Clap, clap!
Nimic.
Oare dacă zâmbești frumos vei primi ce îți dorești? Știi..ca atunci când erai în clasa a II-a și îi cereai mamei creioane colorate noi. Dar dacă te rogi seară de seară la unul dintre nenumărații sfinți din calendar? Poate ăsta e marele secret... sau poate nu.

Dacă m-ai întreba pe mine, copil care nu are nici 20 de ani de existență, ți-aș spune sa renunți la orice ai făcut până acum și nu te-a adus mai aproape de ce îți dorești. Poate că nu ai început de unde trebuie, poate că n-ai continuat cu ce trebuie, asta în cazul în care ai început bine.
A vrea ceva și a avea acel ceva nu înseamnă același lucru. Sunt două fenomene, le-aș numi eu, paralele...mai ceva ca două stele din piesa lui Chilian cu vreo zece întâmplări ciudate și-o minune la final.

Tu nu ai nevoie de nicio minune, minunea ești tu. Știi că ești o minune din ziua în care în inima ta s-a cuibărit un vis micuț care între timp s-a cam făcut mare.
Luptă pentru ce îți dorești și elimină toate obstacolele din calea ta și dacă cei din jurul tău sunt împotriva, da-i la o parte și pe ei. Vor face totul să te tragă înapoi și-ți vor enumera părțile rele a ceea ce vrei tu sau poate vor inventa unele noi.

Nu e de ajuns să vrei ceva pentru a-l avea, ci trebuie să faci tot ce îți stă în putere și poate vei reuși.
Succesul nu ți-l garantează nimeni, dar măcar vei ști că ai încercat și că o vei mai face de câte ori este nevoie.







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Conversație cu mine

Sfârșit.

Pui de leu

Tu ce ai schimbat la tine azi?