Patricia-Maria Pană blog

Mult timp ai fost departe de ei și le-ai dus dorul. Știi prea bine că te-au așteptat ca pe o rază de soare după un ger cumplit. Nu mai contează câte zile lumină au trecut de când i-ai văzut. Ai cam uitat să îi suni și te simți vinovat, dar ei nu s-au supărat. Te-au sunat și din nou ai uitat să le răspunzi. Nu îți e greu să îi tot amâni, să le spui că vei veni și să tot eviți momentul? Și ce dacă le-ai pus cadouri scumpe sub brad? Știi prea bine că niciodată nu le vei putea cumpăra dragostea. Iubirea lor e necondiționtă și ar trebui să nu te îndoiești de ea vreodată. Sângele te cheamă și te roagă să nu uiți de unde ai plecat. La fel fac și ei. Te iubesc de la distanță și așteaptă cu mare nerăbdare să vii..dar tu cand vii? Azi, mâine...cândva. Părinții tăi te strigă, îi auzi? Inima le bate mai tare când știu că vii și nici nu e nevoie să le spui, inima lor simte. Simte încât mai are puțin și le iese din piept când ajungi în fața ușii. O lacrimă le curge pe obraz și te strâng în bra

Ce spui? Mai tare, te rog. Zici că nu îți convine nimic în țara asta? Ce? Te-ai și săturat? Ei, asta-i bună! Vrei o schimbare? Ce să fie? Gata, știu. Vrei să nu mai mergi la muncă așa devreme și să ai micul dejun la pat. Asta e? Sau o vacanță de Crăciun în Caraibe? Hai că sună bine... Dar nu. Te aud des, deși o spui în șoaptă, că asta nu e țara ta. Tu vrei o țară plină de flori și voie bună, curcubeie și ploi scurte de vară, cascade cu ciocolată și munți cu aur din belșug. Asta e doar în imaginația mea care a transcris gândurile tale. Să știi că și tara mea are câmpii pline de flori și peisaje minunate. Bună sau rea, că o vrei tu sau nu, asta e și țara ta și doar tu o poți face de vis. Nu te mai plânge, ești obișnuit de mic cu greul pentru că așa ai fost crescut. Știi din pântecele mamei că sistemul este de vină pentru orice și că tu nu ai nicio putere.  Aud peste tot că nu putem schimba nimic, nu avem încotro și mergem după majoritate. De unde spiritul ăsta de turmă? Unde e sâ

Kf? Bn, u? Oh, slavă cerului că am trecut de epoca de gheață. Cu toate astea, și o spun din adâncul inimii mele mici și negre, îmi e imposibil să vă înțeleg. Un lucru e sigur, vă place să fiți în centrul atenției. Vă place să știe tot mapamondul de existența voastră și de viața minunată pe care o aveți. V-ați gândit că poate nu ne pasă,nouă, muritorilor de rând? Îi mulțumim universului că ne-a făcut un cadou așa de mare și de neprețuit că v-a trimis pe Pământ, dar e de ajuns. Dacă în vremurile mult îndepărtate strămoșii noștri se trezeau cu ochii în soarele ce îi mangâia pe față, în era noastră nu mai încape loc să discutăm despre asta. Cred cu stupoare că primul cuvânt rostit de copiii mei va fi „Facebook” și nu o spun cu răutate, ci cu o tristețe destul de mare. Să vă spun meniul zilei: dimineața omlelă cu Facebook, la prânz supă de găluște și Instagram la cuptor cu legume, iar seara, ceva ușor, salată de crudități și alte rețele sociale. Fac parte din generația Y, deci și eu

Aș vrea să știi că îți scriu ție, mic suflet singuratic. Îmi e oarecum greu să te numesc altfel, tu singur te-ai autointitulat așa. Știi, viața a fost destul de haină cu tine și până acum nu ți-a oferit prea multe clipe de neuitat, dar cu siguranță ai de povestit multe basme. Ai fost și încă ești un om nemaipomenit de perfecționist și care vrea mereu mai mult și mai bun din orice. Știi că se poate și nu te mulțumești cu puțin. Poate de asta, micuțule cuc blajin, nu te regăsești în nicio poveste pământească cu happy end. Ai un suflet curat pentru oricine îi trece pragul și nu mulți o fac. Oare le e teamă? Să fie oare micul cuc un pui de leu? Să știi că se prea poate. Sufletele blânde ca ale tale care au trecut prin războaie seculare și nu au cedat, ci încă luptă pe linia primului front, sunt sufletele puilor de lei. Un pui de leu nu va ceda niciodată în fața încercărilor vieții și nici tu nu ai făcut asta până acum. Dezamăgiri peste dezamăgiri, suflet pustiu, griji, gânduri nu prea f

„Mă întreb: cum poate trăi un om 70-80 de ani când e fragil ca un ou?” Și uite că a reușit să păcălească viața 79 de ani. Să vă dau câteva indicii banale, zic eu. Teatru, film, teatru, film, teatru, film, teatru, film. Am uitat să vă spun că erau doar două. Sper că nu e prea mare îndrăzneala mea să încerc să scriu despre unul dintre marii actori ai țării noastre. Sper că de acolo de unde e acum se va bucura că o fac și nu mă va critica. Personal nu am avut onoarea să îl întâlnesc și nici nu vă imaginați cât de mare îmi este regretul. Un simplu ecran de sticlă mi-a transmis tot ce putea face mai bine acest mare artist. Teatru. Sună banal? Pentru mine nu, chiar deloc. Pentru mine sună magic și așa va suna până când îi voi călca pe urme. Să vedem, un chip expresiv din lumea teatrului, un om cu bun-simț și venerat de iubitorii de teatru. Marele Marin Moraru a părăsit lumea asta pentru a merge într-una mai bună. Prieteni dragi l-au așteptat acolo și cu siguranță s-a bucurat să î

The Walking Dead Actul 1, Scena 1 O mulțime de zombie se îndreptă către mine și nu știu ce să fac, să mă ascund? unde? Sunt în mijlocul pustietății și nicio sursă de ajutor în calea mea sau vreo cale de scăpare. Hei, hei, sunt doar într-o gară din mijlocul unui pustiu adeseori populat! Și nu sunt zombie, sunt doar câțiva pescari care așteaptă trenul ca și mine...păcat, ar fi ieșit un film bun. Replică genială a unei domnițe pescar, sau ce denumire o avea ea, ”Tu nu ești în starea ta, băiete!”. Băiete a.k.a un nene bătut de soare bine care traversează random calea ferată. Și să vezi ce a început de aici.. Ieri, 15 august, am avut marea onoare de a circula cu una dintre limuzinele CFR...și ce mai onoare, oameni de seamă în vagonul în care mă aflam, nu glumă! Știți oamenii ăia cultivați și care transmit și altora culturile de pepeni din mintea lor, nu? Că doar nu o să le țină doar pentru ei, ar fi și păcat! Informații muuulte, dar la corectitudine mai lucrăm..ce să faci? Nu suntem