Patricia-Maria Pană blog

Crăciun? Cine e? Cu ce se mănâncă? Se bea? E un film? Gataaaa, știu. E noul model de telefon? Cred că am greșit filmul. Am încetat de mult timp să mai iubesc sărbătorile de iarnă. Dacă stau bine să mă gândesc, nici nu știu ce mi-ar putea plăcea. Am avut o copilărie frumoasă, undeva la țară, departe de tot ce e toxic în lumea asta. Și în copilăria mea, care m-a părăsit de puțin timp, sărbătorile de iarnă aveau miros de brad și pâine caldă făcută de bunica. Colindătorii timizi ne treceau pragul și abia dacă ne priveau în ochi. Erau fericiți că le-ai ascultat urările și nu se așteptau să primească averi la schimb. Așteptam cuminte să vină Moșul, știam că mereu îmi aduce tot ce îmi doresc și lista mea de dorințe era mare. În dimineața de Crăciun mă trezeam prima și alergam într-un suflet să văd ce cadouri au răsărit sub brad. Toată casa era trezită de micul fluturaș care zburda de fericire pentru că găsise sub brad exact ce își dorea, uneori chiar și mai mult. Nu știu exact de unde v

La tine-n suflet cum mai e? Cald? Bine? Sau e rece și obscur? Ai trecut prin atâtea lucruri rele încât crezi că îți e bine, dar nu e deloc așa. Mereu e loc de mai bine și de foarte bine. Ruinele sufletului tău încep să devină o atracție turistică pentru orice străin care pășește pragul zâmbetului tău larg. Ai un zâmbet frumos, știi deja că intimidează până și o inimă de fier . Dar te ascunzi, te ascunzi în spatele lui și te doare. Ai devenit dependentă de bine și de tot ce îți face bine, dar ai ceva ce îți face bine? Cred că ai avut și nu prea mai ai și asta te debusolează și mai tare. Plasa de povești în care te-a atras a fost mult prea mare pentru sufletul tău fragil, iar când aceasta s-a rupt ai căzut în marele neant al lumii. Te-ai văzut singură și ai început să plângi. Și ai plâns multe zile lumină și încă o mai faci. Înoți în marea de speranțe pe care încă o mai ai în inima ta care abia mai pulsează într-un ritm destul de bizar și destul de încet. Simți că duci lipsă de t

Toată lumea vorbește, toată lumea știe tot ce s-a întâmplat. Normal, stă în sângele românului spiritul acesta de detectiv care le știe pe toate cu mult timp înainte ca ceva să se întâmple. Poporul român e ca Tanti Floricica de la parter care știe tot ce mișcă și cine intră în bloc zilnic. Pot doar să spun că e îngrozitor ce s-a întâmplat în Colectiv, m-a marcat. Nu am cuvinte, nimeni nu le mai are. Mă gândesc zilnic la faptul că puteam să fiu și eu acolo. Puteau să fie cei dragi mie. E un loc în care am fost și mi-a plăcut și aș mai fi mers și altă dată.  Oameni nevinovați plătesc acum pentru neregulile din țara asta. Nu sunt în măsură să spun cine e vinovatul pentru ceea ce s-a întâmplat, nu am puterea asta și nici nu vreau să o am. Am plâns la numeroasele știri, articole sau interviuri cu cei care au reușit să scape din infern sau care au salvat vieți. Sunt convinsă că nu sunt singura. Dar oare e de ajuns? Revine totul la normal? Niciodată. E o rană mult prea mare pentru

Știi că vrei ceva, poate nu e tocmai clar pentru tine ce îți dorești. Cu siguranță e ceva măreț, altfel nu ar mai fi prezent în mintea și inima ta mereu. Nu știi cum să ajungi la el și cert e că ai întoarce lumea pe toate părțile pentru acesta. Important e să începi de undeva, dar de unde? Nu există un manual pentru asta și din câte știu eu, relativ destule lucruri până acum, la școală nu te învață nimic despre asta. Nu știu, ai putea oare să bați din palme și în secunda următoare să ai lucrul mult visat de când erai un pui de om? Cine a zis că nu se poate? Hai totuși să încercăm! Clap, clap! Nimic. Oare dacă zâmbești frumos vei primi ce îți dorești? Știi..ca atunci când erai în clasa a II-a și îi cereai mamei creioane colorate noi. Dar dacă te rogi seară de seară la unul dintre nenumărații sfinți din calendar? Poate ăsta e marele secret... sau poate nu. Dacă m-ai întreba pe mine, copil care nu are nici 20 de ani de existență, ți-aș spune sa renunți la orice ai făcut până acum

Să vă spun? Mai bine nu. Totuși, vreau să vă spun. Arde în mine dorința de a vă spune și vouă, poate vreți să știți. V-a plăcut vreodată ceva ce nu ați cunoscut niciodată? Acel ceva căruia îi știți doar numele, dar care vă poate schimba starea de fiecare dată când îl auziți. Pielea de găină și bătăile accentuate ale inimii sunt doar câteva dintre efectele secundare. Mintea îți zboară pe cine știe ce meleaguri, liberă și fericită. Nu știu la ce vă gândiți voi zilnic, dar mi-ar plăcea să aflu într-o zi. Vă pot spune însă, la ce îmi stă mie gândul de când eram un pui de om și până acum, când am ocazia și pot face acest lucru și se pare că Universul e de partea mea. Sunt doar șase litere nevinovate care au o putere nemaipomenită asupra sufletului meu. Ele sunt speranța mea. TEATRU. Sună așa magic în mintea mea atunci când sunt rostite cu pasiune de către cei care știu ce înseamnă. Este singurul cuvânt pe care nu îl pot descrie cu alte cuvinte, par mult prea banale. E nevoie de cuvi

Azi mi-am dat seama că oamenii nu sunt oameni. Oamenii sunt doar niște animale rănite care nu fac decât să îi rănească la rândul lor pe ceilalți. Oamenii sunt atât de plini de ură încât, dacă s-ar putea vedea din satelit, Pământul ar fi un mare glob întunecat. Oamenii nu știu să iubească, asta e sigur. De multe ori, un câine îți arată dragostea pe care ți-o poartă necondiționat la orice oră din zi. În schimb, oamenii sunt orgolioși, cred că e bine să îți ascunzi sentimentele. Greșit. Vor ține în ei tot ce e mai frumos și vor împărți ură peste tot, o ură care va crește zi de zi și pe care copiii lor o vor moșteni cândva. De regulă. oamenii buni au cel mai mult de suferit. Ei oferă totul și nu se așteaptă să primească ceva la schimb. Ei nu se răzbună atunci când oferă iubire și primesc la schimb suferință. Se conformează cu ce au și continuă să ofere aceeași doză de iubire zilnic. Sunt multe nopțile în care adorm demoralizați, triști, îngrijorați și nimeni nu știe. Preferă să ascu

Hai să îți spun ceva: fericirea nu există. Punct.  Iartă-mă, fericirea nu există așa cum crezi tu. Știi momentele alea în care erai fericit și nimic nu putea schimba asta? Ei bine, nu au fost tocmai reale. Fericirea e doar o născocire meschină a minții tale care tânjește după momentele în care tu crezi că ești fericit. Și îți alimentează ideea asta zi de zi, fără ca tu să știi măcar. Știi tu..momentele alea care crezi că nu se vor sfârși niciodată și care pot dispărea cât ai clipi.  Te-ai gândit vreodată ce anume te face fericit?  Câte lucruri să fie? 2-3? Nenumărate? Și dacă în timp ce ai citit asta te-ai gândit la lucruri materiale, permite-mi să te contrazic. Nu vei găsi niciodată fericirea în obiecte, deci pot spune că ai trăit în minciună până acum. Niciodată nu vei cunoaște cu adevărat cele câteva secunde de magie numite ”fericire”, atâta timp cât nu le cauți unde trebuie.  Lasă-mă să te ajut. Fericirea e multicoloră, e praf de zâne și pudră cosmică.  Fericirea