Capul lui Moțoc vrem!

Nu v-am mai scris de mult timp, am avut și eu treburile mele. Știți voi, cam ce face un student în anul III pe care îl așteaptă o licență pentru care nu are nici titlu...nici idee generală, dar care merge gratuit cu trenul.

Ei, ce ziceți de asta? Teoretic, mă doare la patina dreaptă, practic nu e chiar așa simplu. Cu nenea Badea care tot comentează despre subiect, căci altul nu are, mi-am dat seama că e mare pierdere de timp să stau să îi comentez postările expirate de pe pagina de Facebook, ba mai mult...să am parte de cei mai inteligenți și educați respondenți.

Domn`e, fiecare e cu ciorba lui de perișoare aici, așa că nu te certa cu mine pentru că nu am mintea ta pusă la naftalină de pe vremea lu` Nae. Nu încerca să mă manipulezi și nici să mă faci să cred că sunt manipulată... totuși, am câțiva neuroni cu care, ce-i drept, mă mai înțeleg uneori. Nu arunca în mine cu noroi, copiii tăi vor gândi la fel ca mine și s-ar putea să îi murdărești și pe ei. Nu mă jigni pentru că ești doar un frustrat care nu știe decât să latre, oricum nu vei mușca niciodată, ai nevoie de cojones pentru asta. 

De ce uiți că erai de aceeași parte a baricadei cu noi acum câțiva ani lumină? Ce, ai ajuns la soare și ți-a afectat lumina neuronul ăla care se zbate? Stai liniștit, într-o zi se va sinucide, sărăcuțul își dă palme când vede ce baliverne scoți pe gură. Nu știu cine era omul acela pe care îl admiram și pentru care aveam un respect destul de mare, zic eu. Probabil a fugit în munți și ți-a predat ștafeta fără să știe că îi vei mânji numele în cel mai urât mod posibil. Ne ataci pe noi, pe viitorul țării? Ești foarte amuzant...Și te aștepți să îți plătim și pensia peste puțin timp, nu? 

Greșit, Domnule Badea. Vă sună cunoscut? Ar trebui. Noi am ieșit în stradă cu un scop și nu pleacă nimeni până nu obținem ce vrem. Și stați liniștit, vom face asta și pentru dumneavoastră, doar nu credeți că scăpați. În jocul asta noi suntem și dacii și romanii, dar dumneavoastră sunteți doar Decebal și veți renunța înainte de lupta finală.

Și mai era o frază din Lăpușneanu care tare mult îmi plăcea....Aaa, da.
”Capul lui Moțoc vrem!” 

Și o să-l avem.



Sursă foto: www.cinemarx.ro


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Conversație cu mine

Sfârșit.

Pui de leu

Tu ce ai schimbat la tine azi?